În urma unei sesizări venite de la un membru al Consiliului Director cu privire la cine și până când poate propune subiecte pe Ordinea de Zi a Adunărilor Generale naționale, din punct de vedere democratic, Comisia de Etică emite următoarea interpretare:
Articolele relevante pentru termene limită în calendarul Adunării Generale sunt în Regulamentul ONCR:
Art. 29. Raportul de activitate al structurilor naționale, precum și eventualele propuneri de modificări la Statutul și Regulamentul ONCR, vor fi comunicate, de către Echipa Executivă, Centrelor Locale, cu o lună înainte de data Adunării Generale.
Art. 30.
(1) Ordinea de zi a Adunării Generale este propusă de Consiliul Director și comunicată Centrelor Locale cu cel puțin 45 de zile înaintea datei adunării.
(2) Centrele Locale pot propune modificări în termen de două săptămâni, iar ordinea de zi finală propusă este comunicată cu două săptămâni înainte de Adunarea Generală.
Cutuma ultimilor cel puțin 10 ani, menționată și în sesizare, este că:
- nu mai târziu de 45 de zile înainte de AG, CD publică convocatorul și un OZ generic (aproape întotdeauna e același), care nu conține decât titlurile subiectelor obligatorii AG, dar nu și conținutul propunerilor
- nu mai târziu de 30 de zile înainte de AG, Centrele Locale pot propune subiecte pentru OZ și oricine (Centre Locale sau CD) poate propune schimbări de statut și regulament; CD prezintă raportul Structurilor Naționale
- nu mai târziu de 14 zile înainte de AG, CD poate veni în continuare cu subiecte pe OZ, atâta vreme cât nu se referă la schimbări de statut și regulament, sau la raportul structurilor naționale
Intenția originală a articolelor din regulament este neclară. Dacă obiectivul era ca CD să publice subiectele pe care le propune cu 45 de zile înainte (pentru a oferi Centrelor Locale suficient timp să se consulte în AGurile locale), atunci de ce mai există (cel puțin) două săptămână după expirarea termenului de depunere subiecte de către Centrele Locale până la publicarea OZ final? Care a fost obiectivul acelor două săptămâni? Este posibil ca diferența de timp să provină din vremurile în care materialele pentru Ordinea de Zi erau transmise prin poștă către Centrele Locale, într-o mapă care trebuia și ea pregătită cumva, copiată, ambalată și livrată.
Din perspectiva democratică, considerăm că are sens ca nivelul național, cel care organizează, până la urmă, Adunarea Generală, să-și exprime intențiile în materie de subiecte de discutat înainte ca Centrele Locale să aibă Adunări Generale locale. La aceste AGuri locale s-ar discuta subiectele propuse de nivelul național, și eventual s-ar putea propune moțiuni pentru OZ național ca reacție la ele – ceea ce nu este posibil dacă CD publică modificări și după ce Centrul Local se întâlnește în AGul local. Sincopa asta a dus la o practică comună în care unele Centre Locale fie amână AG local până în ultima clipă (caz în care e foarte complicat să se consulte pe poziții cu alte Centre Locale), fie renunță cu totul la a dezbate în AG local subiectele de pe OZ național, și își împuternicesc delegatul sau CCL să decidă în numele Centrului Local.
Există și un subiect conex care necesită clarificare pentru a putea avea o interpretare corectă a Regulamentului, și anume ce înseamnă publicarea Ordinii de Zi, mai concret dacă publicarea titlurilor subiectelor (de exemplu: Adoptarea bugetului pentru 2024) este suficientă sau prin publicare se înțelege și oferirea unor detalii cu privire la titlurile respective.
Astfel, interpretarea noastră este că:
- Conform Art. 30, lit. a), Consiliul Director poate propune subiecte pentru Adunarea Generală până la publicarea, cu minim 45 de zile înaintea Adunării Generale, a Ordinii de Zi și a Convocatorului. Această Ordine de Zi trebuie să conțină nu doar titlurile, dar și suficiente informații cu privire la subiectul respectiv pentru a permite dezbaterea și formularea unor poziții / voturi față de subiect la nivel local, chiar dacă nu conține toate datele și nu are formulările finale. Consiliul Director NU poate propune subiecte noi după acest termen dar poate propune modificări de formă la cele pe care le-au propus.
- În același spirit, Centrele Locale pot propune modificări ale Ordinii de Zi în următoarele 2 săptămâni de la publicarea de către CD a Ordinii de Zi, dar ele trebuie să conțină la fel, dacă nu formulările finale, suficiente informații cu privire la subiectul respectiv pentru a permite dezbaterea și formularea unor poziții / voturi față de subiect la nivel local și național. Centrele Locale NU pot propune subiecte noi după acest termen, dar pot propune modificări de formă la cele pe care le-au propus.
- Forma finală a Ordinii de Zi, cu toate documentele suport, este publicată cu nu mai puțin de 2 săptămâni înaintea Adunării Generale
- Art. 29 stabilește un termen fix pentru raportul de activitate al structurilor naționale, cu o lună înaintea Adunării Generale.
- Art. 29 stabilește de asemenea același termen pentru modificările de Statut și Regulament. În spiritul interpretării de mai sus, înțelegem că termenul de o lună înaintea Adunării Generale pentru publicarea acestor modificări se referă la formularea lor finală. Întrucât modificările de Statut și Regulament sunt, la rândul lor, subiecte pe Ordinea de Zi, ele se supun și interpretării de la primul punct și deci dacă Consiliul Director intenționează să propună modificări de Statut și Regulament, intenția trebuie să fie manifestată, cu suficiente informații, în Ordinea de Zi publicată cu minim 45 de zile înaintea Adunării Generale. Pentru Centrele Locale, în practică, acest termen coincide cu termenul de depunere a propunerilor de subiecte pentru Ordinea de Zi. Deci, la acest termen, pentru subiecte care țin de modificarea Statutului și a Regulamentului, Centrele Locale trebuie să depună direct forma finală a propunerilor.
Schematic, conform aceste interpretări, termenele limită pentru Adunarea Generală sunt următoarele:
- Cel puțin 45 de zile înainte de Adunarea Generală
- Consiliul Director publică Convocatorul și propunerea de Ordine de Zi, care conține toate subiectele pe care Consiliul Director le propune pentru dezbatere, inclusiv propuneri de modificare a Statutului și Regulamentului. Informațiile propuse pe Ordinea de Zi nu trebuie să fie complete la această dată, dar trebuie să ofere suficiente informații pentru ca Centrele Locale să poată să-și formuleze propriile poziții cu privire la ele
- Cel puțin 30 de zile înainte de Adunarea Generală
- Centrele Locale trimit propunerile proprii pentru Ordinea de Zi, cu suficiente informații încât Centrele Locale și / sau Consiliul Director să poate să-și formuleze propriile poziții, cu excepția eventualelor propuneri de modificare de Statut și Regulament, care trebuie depuse în forma finală la acest termen (vezi mai jos).
- Consiliul Director publică Raportul Structurilor naționale
- Consiliul Director și Centrele Locale trimit forma finală pentru propuneri care țin de modificarea Statului și Regulamentului
- Cu 2 săptămâni înainte de Adunarea Generală
- Atât Consiliul Director, cât și Centrele Locale trimit forma finală a propunerilor pentru Ordinea de Zi care nu țin de modificări ale Statutului și Regulamentului
Notă: Art. 29 și Art. 30 au o mică sincopă, și anume pentru modificări de Statut și Regulament (Art. 29) este un termen limită de 30 de zile înainte de Adunarea Generală, dar Art. 30 (de unde vine primul subpunct de la termenul de 30 de zile din lista de mai sus) se referă de fapt la un termen limită de două săptămâni de la publicarea de către Consiliul Director a convocatorului și a Ordinii de Zi.
În consecință, în situația ipotetică în care Consiliul Director ar publica convocatorul mai devreme decât termenul limită, spre exemplu cu 60 de zile înainte de Adunarea Generală, atunci termenul pentru ca Centrele Locale să-și depună propriile propuneri ar fi de două săptămâni de la acest termen, dar termenul pentru propuneri de modificare a Statutului și Regulamentului ar rămâne ancorat la 30 de zile înainte de Adunarea Generală.
În practică, Consiliul Director nu publică Convocatorul / Ordinea de Zi decât la termenul de 45 de zile, motiv pentru care nu au existat niciodată discuții sau probleme cauzate de această nealiniere.