În urma unei solicitări făcută de un membru al Consiliului Director cu privire la rolul Trezorierului și nivelul implicării sale în comunicarea Consiliului Director, Comisia Permanentă a Comisiei de Etică, Disciplină și Statut face următoarea interpretare:
Chiar dacă nu are drept de vot și e numit de către Consiliul Director, statutul spune clar că Trezorierul este un membru al Consiliului Director și în consecință Trezorierul trebuie să aibă acces nemijlocit și egal cu ceilalți membri ai Consiliului Director pe toate elementele și etapele definite în procedura de funcționare a Consiliului Director, trebuie inclus în toate comunicările care privesc Consiliul Director și are aceleași drepturi și obligații ca și membrii aleși, inclusiv prezența obligatorie la fiecare întâlnire a Consiliului Director.
Pentru că există într-adevăr niște neconcordanțe între statut și regulament, vom propune la Adunarea Generală modificări care să adreseze aceste neconcordanțe în sensul interpretării de mai sus, în special cu privire la clarificarea statutului de membru ales (în contrast cu cei ex-oficio sau / și numiți) și cu privire la caracterul obligatoriu al participării Trezorierului la întâlnirile Consiliului Director.