Consiliul Director a cerut, pe 13 septembrie 2022, o clarificare cu privire la momentul în care persoanele clasate sub primii 6 la ultimele alegeri pentru Consiliul Director (dar au făcut mai mult de 50% din voturi) preiau mandatul de membru în Consiliu Director în cazul unei demisii.
Interpretarea Comisiei de Etică (prin Comisia Permanentă), pe baza Statutului și Regulamentului, a fost că sensul unei liste de „rezerve” este ca persoanele de pe ea să ajute în momentul în care apare nevoia, chiar dacă AG trebuie ulterior consultat pentru reconfirmare.
Asta înseamnă că în momentul în care un membru CD își vacantează poziția, următorul de pe lista de candidați eligibili de la ultimele alegeri este invitat să ocupe locul vacantat și, dacă acceptă, devine membru al Consiliului Director din acel moment urmând ca, ulterior, să fie reconfirmat la prima Adunare Generală.